Inceputul si agonia presei (I)

Tabloido-Impostoro-Dinopresarii. Nu va asteptati la dezvaluri senzationale. Este doar povestea pe scurt a unui jurnalist de provincie ajuns in Capitala. Povestea mea. La 18 ani, in 1992, am intrat pentru prima oara intr-o redactie. Holuri inguste si luminate slab, oameni incruntati, toata lumea avea mainile ocupate cu hartii batute la masina si circula in viteza, simteai teama unei celule si mucegaiul de la gura unei prese tinute decenii cu leucoplast la gura. Vedeai si usile de lemn simplu sau capitonate cu piele pe care tronau denumiri: sectia sport, sectia social, sectia X, secretar de redactie, redactor sef, director. Erau portile catre lumea presei, porti dupa care stateau niste zei, cei care scriau sau controlau ziarul. In fata lor erai un vierme oarecare, iar ei supremi. Din pacate pentru zilele noastre, multi dintre ei chiar erau. Adica stiau presa, mancau presa, visau si traiau presa. Stefan Radu – secretar general de redactie atunci – a fost primul zeu pe care l-am intalnit. Cu parul lung pana aproape de umeri, barba si mustata, inalt, sigur pe el. Asa l-am vazut si asa a ramas o vreme. „Te crezi haiducu’ lui sapte cai?”, m-a intrebat fara rautate Stefan, dupa un articol blocat de un redactor sef adjunct dus cu pluta, care s-a dovedit a fi nebun cu acte la un an si. Reclamasem la doar o luna de presa ca nu mi-a aparut articolul meu „senzational”, unul dintre cele 47 pentru care am primit 200 si de lei. Era ceva banal despre niste politisti infratiti cu interlopii. Banal si acum. Adica nimic senzational, ci o relatie fireasca de cand lumea, dar care m-a revoltat atunci si ma irita si acum. Mi-am dat demisia, evident, rupand sfidator hartia de colaborator, iar al doilea candidat a fost angajat in locul meu, dupa ce-am plecat ca un dobitoc, trantind usa capitonata. Chiar daca eram preferat, asa cum mi-au spus mai tarziu toti sefii din fruntea gazetei. Cel ramas a ajuns unul dintre marile nume in presa, dar si unul dintre cei mai urati sefi din istoria ei. Acum este la podea. Este vorba de Cristian Grosu, un editorialist beton, un investigator bun, dar puturos, niciodata un sef bun, co-autor la o carte interesanta despre jurnalismul de investigatiei, pe care l-as angaja maine cu toate ca nu mi-a facut niciun bine, ci doar rau. V-am plictisit? Va vorbeam de zei, de sefii care si-au meritat pozitiile o vreme. Doar ca acestia incep sa dispara ca dinozaurii, iar o noua specie isi face de ceva ani intrarea pe usa capitonata cu deziluzii. Sunt tabloido-impostoro-dinopresarii. Sunt ziaristii cu legitimatie de gazetar, dar fara talent, cei cu pile, dar fara productie, cei servili, dar niciodata veritabili conducatori, cei mediocri, dar cu fler la a ghici dorinta sefului cand vrea…orice, cei slabi, dar care impresioneaza plimband vorbe si hartii, cei care scriu de pe google, dar sustin ca au exclusivitati. Dinopresarii sunt simplu falsii zei care ne conduc. Sunt doar piticii din presa care s-au urcat unii pe umerii celorlalti si acum stau cu picioarele si cozile atarnand de pe fotoliile de sef. De la inaltimea aceastor scaune ei raman mici, din ce in ce mai mici, dar tot mai multi. Te privesc insa de acolo si dau ordine, uneori chiar zeilor de altadata. Fara nici un drept in afara umerilor celorlalti pitici care au ajutat la escaladarea pe pozitii cheie. Scarbit, privesc saptamanal la astfel de ascensiuni si inca ma mira. Ma intreb cand se va opri invazia. Probabil cand toata presa va fi lumea lor, iar o noua specie isi va scoate coltii dintr-o gaoace stravezie inca si va incepe sa muste din fotoliile din piele, sa roada scaunele de la radacina si-apoi sa-i devoreze pe taboido-impostoro-dinopresari. Si vad de pe acum noua invazie ce va avea loc in circa cinci-zece ani. Noua generatie de jurnalisti nu va mai dormita in spatele unor usi de lemn capitonate cu piele, ci va avea o singura poarta si aceea usa va fi virtuala.

NOTA: Orice asemanarea cu realitatea poate fi pur si simplu intamplatoare sau nu. Priviti in jurul vostru. Luati google in brate si cautati dupa scriitura toti sefii si sefuletii. Nu veti avea prea mult de cautat. Va promit. Va veti convinge repede ca presa este in agonie. Presa de altadata: cea care te facea sa razi, sa plangi, sa te revolti, sa suni gazetarii si sa le multumesti, sa te simti razbunat, sa stii ca ai pe cineva care sa te apere, sa vezi semi-zei, sa te minunezi, sa speri, sa…etc samd. Toata aceasta presa abia rasufla, in timp ce este plimbata dintr-un buzunar in altul de imbogatitii dupa ’89 si manipulata de dinopresari. Nu toti inca. Sunt si exceptii, dar prea putine. Eu astept pregatit noua invazie. De asta sunt deja plictisit.

Stiati ca…?

Stiati ca Evenimentul zilei a fost infiintat in 1970? Nici eu. Stie insa arhiva electronica a ziarului care-ti arata un singur articol si o data la orice cauti in perioada 2004-2005 si probabil alti ani: 1 ianuarie 1970.

Sefi noi la Evz

Laurentiu Mihu, de la Departamentul Reporteri Speciali, a fost numit sef la Investigatii, iar Liviu Iolu a ajuns sef la Reporteri Speciali. Prima sectie nu avea sef dupa plecarea Emiliei Sercan, iar a doua era subordonata direct redactorului sef Razvan Ionescu dupa demisia lui Calin Cosmaciuc. UPDATE: Pana la aceasta ora exista trei variante pentru functia de redactor sef, iar elvetienii trebuie sa aleaga intre Grigore Cartianu, redactor sef adjunct, Ioana Lupea, editorialist, si Horia Ghibutiu, redactor sef la cotidianul gratuit Compact. Ultimul a fost recent la discutii cu Razvan Ionescu, cu care este amic. Amic este si cu Claudiu Serban, directorul mare de la Ringier. Deci toate sansele sunt de partea lui. UPDATE2: La trei ore dupa ce am scris acest post, Comanescu a obtinut confirmarea ca Horia a devenit prim-redactor sef adjunct.Acum se asteapta reactia oamenilor. Va dau eu una de la Evz: „Mi-e rau!”. Cam asta…e opinia generala, dar conteaza mai putin. Important este ceea ce vor patronii. Asta-i presa de azi. Nu va mirati de nimic. Vom intalni din ce in ce mai multe cazuri de avansari cel putin suspecte. Despre asta mai tarziu 🙂 .

Ce cauta Bogdan Chiriac la ziua lui Miki Spaga?

Cotidianul a scris despre ziua pesedistului Miki Spaga de vineri seara, eveniment organizat la Capsa. Printre politicieni si-a facut loc jurnalistul Bogdan Chiriac. Sunt curios ce cauta gazetarul la ziua unui personaj cu dosar la DNA. Voi stiti?