Inceputul si agonia presei (I)

Cam asa arata un dinopresar :)Tabloido-Impostoro-Dinopresarii. Nu va asteptati la dezvaluri senzationale. Este doar povestea pe scurt a unui jurnalist de provincie ajuns in Capitala. Povestea mea. La 18 ani, in 1992, am intrat pentru prima oara intr-o redactie. Holuri inguste si luminate slab, oameni incruntati, toata lumea avea mainile ocupate cu hartii batute la masina si circula in viteza, simteai teama unei celule si mucegaiul de la gura unei prese tinute decenii cu leucoplast la gura. Vedeai si usile de lemn simplu sau capitonate cu piele pe care tronau denumiri: sectia sport, sectia social, sectia X, secretar de redactie, redactor sef, director. Erau portile catre lumea presei, porti dupa care stateau niste zei, cei care scriau sau controlau ziarul. In fata lor erai un vierme oarecare, iar ei supremi. Din pacate pentru zilele noastre, multi dintre ei chiar erau. Adica stiau presa, mancau presa, visau si traiau presa. Stefan Radu – secretar general de redactie atunci – a fost primul zeu pe care l-am intalnit. Cu parul lung pana aproape de umeri, barba si mustata, inalt, sigur pe el. Asa l-am vazut si asa a ramas o vreme. „Te crezi haiducu’ lui sapte cai?”, m-a intrebat fara rautate Stefan, dupa un articol blocat de un redactor sef adjunct dus cu pluta, care s-a dovedit a fi nebun cu acte la un an si. Reclamasem la doar o luna de presa ca nu mi-a aparut articolul meu „senzational”, unul dintre cele 47 pentru care am primit 200 si de lei. Era ceva banal despre niste politisti infratiti cu interlopii. Banal si acum. Adica nimic senzational, ci o relatie fireasca de cand lumea, dar care m-a revoltat atunci si ma irita si acum. Mi-am dat demisia, evident, rupand sfidator hartia de colaborator, iar al doilea candidat a fost angajat in locul meu, dupa ce-am plecat ca un dobitoc, trantind usa capitonata. Chiar daca eram preferat, asa cum mi-au spus mai tarziu toti sefii din fruntea gazetei. Cel ramas a ajuns unul dintre marile nume in presa, dar si unul dintre cei mai urati sefi din istoria ei. Acum este la podea. Este vorba de Cristian Grosu, un editorialist beton, un investigator bun, dar puturos, niciodata un sef bun, co-autor la o carte interesanta despre jurnalismul de investigatiei, pe care l-as angaja maine cu toate ca nu mi-a facut niciun bine, ci doar rau. V-am plictisit? Va vorbeam de zei, de sefii care si-au meritat pozitiile o vreme. Doar ca acestia incep sa dispara ca dinozaurii, iar o noua specie isi face de ceva ani intrarea pe usa capitonata cu deziluzii. Sunt tabloido-impostoro-dinopresarii. Sunt ziaristii cu legitimatie de gazetar, dar fara talent, cei cu pile, dar fara productie, cei servili, dar niciodata veritabili conducatori, cei mediocri, dar cu fler la a ghici dorinta sefului cand vrea…orice, cei slabi, dar care impresioneaza plimband vorbe si hartii, cei care scriu de pe google, dar sustin ca au exclusivitati. Dinopresarii sunt simplu falsii zei care ne conduc. Sunt doar piticii din presa care s-au urcat unii pe umerii celorlalti si acum stau cu picioarele si cozile atarnand de pe fotoliile de sef. De la inaltimea aceastor scaune ei raman mici, din ce in ce mai mici, dar tot mai multi. Te privesc insa de acolo si dau ordine, uneori chiar zeilor de altadata. Fara nici un drept in afara umerilor celorlalti pitici care au ajutat la escaladarea pe pozitii cheie. Scarbit, privesc saptamanal la astfel de ascensiuni si inca ma mira. Ma intreb cand se va opri invazia. Probabil cand toata presa va fi lumea lor, iar o noua specie isi va scoate coltii dintr-o gaoace stravezie inca si va incepe sa muste din fotoliile din piele, sa roada scaunele de la radacina si-apoi sa-i devoreze pe taboido-impostoro-dinopresari. Si vad de pe acum noua invazie ce va avea loc in circa cinci-zece ani. Noua generatie de jurnalisti nu va mai dormita in spatele unor usi de lemn capitonate cu piele, ci va avea o singura poarta si aceea usa va fi virtuala.

NOTA: Orice asemanarea cu realitatea poate fi pur si simplu intamplatoare sau nu. Priviti in jurul vostru. Luati google in brate si cautati dupa scriitura toti sefii si sefuletii. Nu veti avea prea mult de cautat. Va promit. Va veti convinge repede ca presa este in agonie. Presa de altadata: cea care te facea sa razi, sa plangi, sa te revolti, sa suni gazetarii si sa le multumesti, sa te simti razbunat, sa stii ca ai pe cineva care sa te apere, sa vezi semi-zei, sa te minunezi, sa speri, sa…etc samd. Toata aceasta presa abia rasufla, in timp ce este plimbata dintr-un buzunar in altul de imbogatitii dupa ’89 si manipulata de dinopresari. Nu toti inca. Sunt si exceptii, dar prea putine. Eu astept pregatit noua invazie. De asta sunt deja plictisit.

8 Răspunsuri

  1. Trist, dar adevarat. Multumesc.

  2. Presarii mosteniti de la hulitul regim comunist erau mai competenti profesional si minteau mai putin. Oricum aceasta noua industrie „mass-media” era mai putin concurentiala si avea mai putine guri de hranit. Se minca cum se maninca si astazi din „Revolutie”, Ceausescu, „crimele” comunismului, „virtutile democratiei”, fotbal si se incepuse dezbracarea pe pagini a fotomodelelor. Insa la pomul laudat s-au inghesuit cu sacul tot mai multi. Tot mai multe „ziare”, „reviste”, „radiouri”, „televiziuni”.
    Tot mai multi mercenari dornici sa cistige un ban usor. Cu cresterea industriei si obligatiilor fatza de oligarhii care o finanteaza s-au inmultit si minciunile si gogosile. „Mass-media” in Romania e la fel ca „mass-media” din celelalte ‘democratii” si „paradisuri capitaliste” ale planetei, o imensa gogoserie in solda oligarhiilor mafiote!

  3. Ceausescu avea si el un micutz cult al personalitazii. Oricum la cit a construit si realizat pentru tzara ar fi meritat sa fie laudat inzecit. El aparea cel mai adesea sobru si pasager in programele de stiri. Ceea ce nu se compara cu scalambaielile „mass-media” si prezentarea extesiva stil CNN si 9/11 cit e ziua de lunga ale aventurilor, tzeparilor si impostorilor Iliescu, TraianBese, Tariceanu&Co care au barbierit Romania in mai multe rinduri de tot ce avea si i-au mincat deja si din carne 40 miliarde Euro pe datorie.

  4. am inceput tot in ’92, intr-o agentie de presa mica, unde stirile catre abonati erau transmise pe un telex antic, care facea zgomot cat zece rasnite si se batiia din toate balamalele…

  5. Indira: Si cum ti se pare evaolutia presei? Trecem peste tehnica.

  6. am intrat in sistem in august 90, am urcat pina la functia de redactor sef, am facut un alt cotidian care a trait vreo 5 ani, format mare, 24 de pagini, aveam cam 50 de redactori legitimati. dupa aia am lucrat o vreme in radio ca realizator si apoi in televiziune, tot realiyator de emisiuni proprii. Dupa care am facut un saptaminal si am condus o agentie de marketing politic si consulting electoral. Am facut introducere asta nu din lipsa de modestie ci pentru a arata ca am putin habar de ce vorbim. De altfel, am dat un buluc de examene pentru a mi se recunoaste Facultatea, ca echivalenta cu aia de Jurnalism. Adica si pe acte sint jurnalist profesionist cu diploma!
    Din nefericire, eu nu pot sa-mi fac prea multe sperante legate de noile generatii de jurnalisti. Dupa ce cursuri invata? De la cine invata?
    Cind recrutam noi redactori, veneau la concurs 25 – 30 insi, unii cu Jurnalismul facut, care erau complet peafaristi! Daca ramineam cu 2 insi era mult, unii rezistau 2 – 3 luni, altii nici o zi.
    Asta e, ca sa faci presa trebuie sa fii usor dus cu capul si sa ai o familie intelegatoare, nu e foarte simplu sa incepi la 8 si sa te tot culci la 2, zi de zi, iar duminica sa-ti tot pice simbata.

  7. tiberiu,
    am sa fiu un pic laconica (dar cu trimitere spre durerile din postarea ta): sunt multi oameni de presa (si fotbalul e plin de oameni de fotbal) si – cu melancolie zic – putini ziaristi carora sa le respecti condeiul si conduita publica. De la care sa inveti, pe care sa-i stimezi. Pe care-i sa-i cauti pentru sfaturi profesionale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: