Comentariu dintr-un televizor cu biogaz

)Am sa public un comentariu prea frumos sa-l las acolo la postul meu despre disponibilizarile masive dintr-un trust media. Semneaza Televizorul cu biogaz. Eu cred ca este cine a scris stie prea bine ce este acolo. Mai şmekeri ca nen-ţii Micula, rar cineva! Ei au inventat contractul postcoitum, ca să poată beli pe cine şi cînd le e lor chef. Iată cum se petrec lucrurile: Zici că te-angajezi la Centrul Naţional Media, că, vorba aia, e Naţional, adică ceva pe ţară, serios şi stabil. Faci cererea, te programează şefa Cristinica Airabedian la o discuţie, îi spui ce poţi, ea îţi spune ce şi cum are nevoie. Cădeţi la pace cu programul. Apoi, firesc, vine vorba de parale. Păi, de-un par examplu, pentru un reporteraş sau pentru un editoraş de kroll, cinci milioane pe cartea de muncă şi restul de 12 pe DDA-uri. Adică pe contract de drepturi de autor, că nen-ţii Micula n-au chef să-ţi plătească ţie toate hangaralele. Zici: bine. E banu gros, în mînă.
Doar că, şi aici apare invenţia epocală, Contractul pe DDA se semnează lunar. Şi nu lună după lună, cum ar fi normal, ci atunci cînd monocotiledonul orădean binevoieşte să scoată paraua. De exemplu, acu, în martie, ar trebui să-ţi iei drepturile pentru care ai muncit în…ianuarie!
Dacă le mai iei. Pen că, dacă lu monocotiledon i se năzare să nu mai vrea muşchii lui să te plătească din urmă , tu, vierme de angajat ce eşti, ce-ai să faci? Ai să baţi din buze! Că nici n-ai contract. Că pe ăla îl semnezi doar cînd şi dacă vin banii, ca să se acopere ei în contabilitate! Aşa că, n-ai decît să fluieri şi să-njuri prin parcul Politehnicii. Da o fi legal? Cum dracu să fie legal? Adică firma îţi plăteşte munca după trei luni? Adică banii tăi munciţi se-nvîrt prin conturile lor trei luni şi se înmulţesc, ca bulele în sifon. Iar tu, angajat pîrlit, n-ai o bază să-ţi plăteşti o rată, ceva, că miliardarii se bucură la mărunţişul pe care-l meriţi pe munca ta! Asta or învăţat frăţiorii în Suedia? Mare-i capitalismul tău, Doamne!
Şi-uite-aşa, monocotiledonul pune adipoase ilegale pe talie, redacţia se goleşte de la o zi la alta, iar Direcţia Muncii se face că nu ştie de ce.
Patriciule, hai mai repede, frate!
.

Ce trust face disponibilizari masive?

Stiti cumva ce trust de presa face disponibilizari masive si de ce? Daca nu…am sa va spun eu, dar am impresia ca banuiti voi ceva 🙂 . Va las o zi sa meditati. UPDATE: UrbanRealiy stie si merita felicitari. Dinu Patriciu a spus ca vrea sa cumpere trustul National, dar a cerut restructurarea cu 60% pentru a improspata atmosfera de acolo cu oamenii sai. Momentan au plecat 40% dintre angajati. Cum? Li s-a spus simplu ca nu se mai platesc drepturile de autor, cele negociate si semnate lunar, iar oamenii si-au luat talpasita. Cam asta mi-au spus sursele mele si se vede acum ca nu sunt singurul care stie. Este si asta o metoda de disponibilizare: iti fortezi oamenii sa demisioneze.

Presa intre „NU” si „DA”(I)

Revista presei pe netDe astazi voi lansa la apa o noua categorie”Intre NU si DA”. O revistuta a presei cu exemple pozitive si negative. Cu explicatii pe scurt despre „NU” si „DA”. Sa purcedem asadar. NOTA: Nu voi scrie absolut nimic despre Romania libera. Este locul de munca si nu-mi dau cu pararea aici, ci la birou.

Incep cu Evenimentul zilei. Deschiderea: Liviana Rotaru dezvalui ce stie despre”Secretele unui milionar misterios„. Este vorba de ginerele lui Teleaga, Gabriel Popoviciu. S-a scris ceva, dar este cu DA pentru ca era nevoie de sintetizarea unui personaj care se ascunde dupa umbra milioanelor de euro. NU este ok titlul „Intamplari adevarate din adolescenta lui Costel Busuioc„. Adica riscam sa citim intamplari fabricate? Asa ca am sarit peste articol.

Jurnalul National reactioneaza la acuzele presedintelui Basescu cu un articol facut parca pe genunchi, gen scrisoarea intima a unui jurnalist. Este vorba de Andrei Badin, care a redactat atat de personal marfa numita „Preacinstitul Traian Basescu” incat iti vine sa vomiti de la primele randuri. Poate autorul are dreptate cu documentele, dar NU asa se face presa. Stilul personal il poti lasa ca amprenta intr-un editorial, nu in pagina de dezvaluri. Campania pe fata continua cu un titlu care-mi suna cunoscut „Preacistinstul Traian Basescu, colt cu Mihaileanu„. Pe aceeasi tema, Victor Ciutacu ii raspunde presedintelui intr-u editorial „De la cap de familie la cap de familie„. Primeste un DA.

Cotidianul isi da in cap cu ziarul elitelor pentru elite cand pune pe prima pagina „Presedintele, jucator la botezul lui Prigoana„. Este un subiect de monden deja fumat, dar putea publica pozele la categoria cu pricina. In plus, parca se doreste a ne arata cat de popular este sefu’. Deci NU. Surprinzator, doua femei scriu despre „Neveste disperate dupa functii„(superb titlu). Este vorba de un articol semnat de Adriana Dutulescu si Diana Lazar, jrunaliste care au luat la puricat metoda succesului unor sotii de demnitari. DA categoric. Este notat la fel editorialul semnat de Doru Buscu, care m-a facut sa rad cu finalul: „(…) as zice ca presedintele crede in binele public cu tarie. Numai ca de credinta lui am inceput sa ma indoiesc la fiecare nou armaghedon ofiteresc. Cit despre tarie, istoria n-a fost atit de aproape de vorbitor incit sa-i masoare rasuflarea„.

Ziua ne arata „Capusele Loto„, chiar daca s-a mai publicat cate ceva despre subiect. DA, inca trebuie. Pana cand? Pana cand ajunge Cristea (fostul sef al CNLR) si ai lui unde le este locul: la puscarie. NU se poate sa citesti un asemenea titlu la pagina sport: „Sprijin la alegeri„. Cica Gigi Becali vrea sa-l sustina pe Pinalti pentru inca un mandat. Asta gasesti in text, dar daca pui o foaie A4 peste articol si ramane titlul nu mai intelegi nimic.

Adevarul a privit de aproape „Albita, satul de la coada UE„. Nu este senzational si aproape nimic care se te marcheze, dar initiativa si unele fotografii merita un DA. Cat pe ce sa spun „bravo” pentru un articol ce m-a atras cu numele: „Masacrul broastelor„. M-am gandit rapid la un reportaj despre minerii din Valea Jiului care traiesc din braconarea broscutelor, dar am dat de un raport aproximativ ca la politie. Informatiile sunt interesante, dar NU la asta ma asteptam. 

Prostia lui Basescu

Prin ochii lui www.ironic.roAbia ajuns in tara, presedintele Traian Basescu s-a luat de cativa ziaristi si si-a extins furia asupra presei. Este mai putin important ca avea dreptate sa reactioneze asa. Poate chiar s-a enervat pe buna dreptate pe un articol penibil din JN. Este mai penibil insa ca a facut-o. Nu a facut decat sa credibilizeze anumite personaje care se vantura prin media, cu treaba sau fara. Eu sunt convins ca a fost scos din minti pentru ca toata presa s-a luat de balbele fiicei sale. Nu a vorbit presedintele, ci un tata, iar parintii spun prostii in astfel de situatii. Nu este de iertat insa aceasta iesire nervoasa. Ar trebui sa-si ceara scuze. Video si detalii pe Hotnews. UPDATE: Asociatia Jurnalistilor din Romania cere si ea scuze de la presedinte, iar caricaturistul Ironic vede limpede motivul acestui circ.

I-am gasit cuibusorul lui Grosu!

Blogul lui Cristian GrosuIn aprilie trebuia sa se implineasca un an, un an de cand Cristian Grosu, fostul redactor sef la Cotidianul, a disparut din peisaj. Nu s-a mai auzit nimic de el. Ieri am scris cateva randuri despre el la articolul privind agonia presei si tot ieri m-a mancat sa-i dau de urma. Si l-am gasit, evident. Doar stiti ca sunt bun 😛 . Ce credeti ca face? Este comentator pe blogurile lui Tolontan, Andressa, Ioan T. Morar, Zoso etc. Si al meu 🙂 . Discutia noastra a ajuns in paginile Interesului Public. Mai mult, Grosu si-a facut blog. S-a intamplat in august 2007, iar de atunci a scris 47 de posturi pana-n ianuarie anul acesta. Mai multe decat articolele sale din ultimii cinci-sase ani, hai sapte. Fara floricele si fara completarea pagini „about”, fostul sef si-a numit jurnalul „Oglinda retrovizoare„. Scrie diverse, uneori cu forta sa de odinioara, alteori moale ca un om stors de puteri. In ultimul post, Cristi comenteaza o sintagma marca Rilke si ajunge la concluzia ca „exista momente in viata in care te poti bizui mai mult pe dusmani decat pe prieteni”. Il ajut in descoperirea sa. Daca el mi-a facut rau, nu doar mie, eu am sa-i fac bine. Il aduc din nou in lumina reflectoarelor, cu ceva trafic si poate nu doar atat. Bine ai venit in blogosfera, Grosu! Nu pleca. Este o lume misto. Doar ca aici nu poti da comenzi 😉 . Nota: Colajul cu imaginea blogului si poza sa l-am facut eu. Altfel ar fi fost prea simplu sa-l gasesc. UPDATE: Grosu a confirmat pe blogul sau ca el este autorul acelui jurnal din oglinda retrovizoare. Astept ca astazi sa scrie ce parare are de restructurarile de la Cotidianul. O idee.

De ce-mi este ciuda

Am cateva stiri senzationale si nu pot sa le dau inca. Sper sa nu mi-o ia altul inainte, dar sunt bombe de presa. O sa auziti cat de curand despre ele. Am jurat pe blogul meu 🙂 si nu pot sa va spun despre ce este vorba. Doar ca sunt legate de presa.

Jurnalul National o comite again

Caricatura de articolUnii de la Jurnalul national nu se invata minte niciodata. Astazi, oficiosul lui Felix l-a atacat pe SOV intr-un mod amuzant, prostesc si lipsit de profesionalism. In primul rand, baietii l-au caricaturizat, iar opera il arata pe Vantu imbracat in haine de detinut din alta tara. Apoi, supergazetarul Gabi Golea, pseudonimul curajosilor de la J(e)N(ant), trage un titlu de amator: „Vantu-Puscarie, vector de imagine„. Deci asta era supararea? Razboiul audientelor? Trec. Prostia maxima este atinsa la final cu o propunere de tot hazul: „Este, poate, timpul ca organizaţiile profesionale ale ziariştilor, societatea civilă, clasa politică să propună o lege care să blocheze accesul la proprietatea mass-media a celor care au comis acte antisociale„. No comment. Este vizibil. PS Apropos, tovarasi: Voiculescu si rudele sale circula cam des la DNA. Or fi comis ceva acte antisociale? UPDATE: Anena 1 l-a citat pe jurnalistul-pseudonim si s-a facut in continuare de bafta.

Cumpar dezvaluiri. Pret: 50.000 de euro

Despre cumparatorul IorgusSaptamanalul Dezvaluiri (Organizatia de Investigatii Jurnalistice) din Constanta a ramas fara un om din echipa si fara constiinta. Adrian Carlescu a plecat din asociatia dupa ce colegii lui i-au spus ca au batut palma cu primarul Mangaliei, Zanfir Iorgus, sa nu-l mai atace. Pretul tacerii: 50.000 de euro pentru trei jurnalisti. „Imi voi cauta de munca. Nu pot sa-mi vand constiinta. Am inceput acest proiect acum trei ani cu trei amici ziaristi. Ei au cedat si au murdarit sloganul: Nimeni nu ne inchide gura„. Voi reveni. Puteti vedea pana atunci un articol despre Iorgus, subiect care va fi probabil sters si despre care nu se va mai scrie in Dezvaluiri. Poate de bine sau impotriva adversarilor sai in lupta pentru al patrulea mandat de primar. NOTA: Pornita de la un zvon, informatia mi-a fost confirmata doar de Adrian, dupa ce am incercat si numarul altcuiva din trupa. N-are omu’ semnal 🙂 .

Inceputul si agonia presei (I)

Cam asa arata un dinopresar :)Tabloido-Impostoro-Dinopresarii. Nu va asteptati la dezvaluri senzationale. Este doar povestea pe scurt a unui jurnalist de provincie ajuns in Capitala. Povestea mea. La 18 ani, in 1992, am intrat pentru prima oara intr-o redactie. Holuri inguste si luminate slab, oameni incruntati, toata lumea avea mainile ocupate cu hartii batute la masina si circula in viteza, simteai teama unei celule si mucegaiul de la gura unei prese tinute decenii cu leucoplast la gura. Vedeai si usile de lemn simplu sau capitonate cu piele pe care tronau denumiri: sectia sport, sectia social, sectia X, secretar de redactie, redactor sef, director. Erau portile catre lumea presei, porti dupa care stateau niste zei, cei care scriau sau controlau ziarul. In fata lor erai un vierme oarecare, iar ei supremi. Din pacate pentru zilele noastre, multi dintre ei chiar erau. Adica stiau presa, mancau presa, visau si traiau presa. Stefan Radu – secretar general de redactie atunci – a fost primul zeu pe care l-am intalnit. Cu parul lung pana aproape de umeri, barba si mustata, inalt, sigur pe el. Asa l-am vazut si asa a ramas o vreme. „Te crezi haiducu’ lui sapte cai?”, m-a intrebat fara rautate Stefan, dupa un articol blocat de un redactor sef adjunct dus cu pluta, care s-a dovedit a fi nebun cu acte la un an si. Reclamasem la doar o luna de presa ca nu mi-a aparut articolul meu „senzational”, unul dintre cele 47 pentru care am primit 200 si de lei. Era ceva banal despre niste politisti infratiti cu interlopii. Banal si acum. Adica nimic senzational, ci o relatie fireasca de cand lumea, dar care m-a revoltat atunci si ma irita si acum. Mi-am dat demisia, evident, rupand sfidator hartia de colaborator, iar al doilea candidat a fost angajat in locul meu, dupa ce-am plecat ca un dobitoc, trantind usa capitonata. Chiar daca eram preferat, asa cum mi-au spus mai tarziu toti sefii din fruntea gazetei. Cel ramas a ajuns unul dintre marile nume in presa, dar si unul dintre cei mai urati sefi din istoria ei. Acum este la podea. Este vorba de Cristian Grosu, un editorialist beton, un investigator bun, dar puturos, niciodata un sef bun, co-autor la o carte interesanta despre jurnalismul de investigatiei, pe care l-as angaja maine cu toate ca nu mi-a facut niciun bine, ci doar rau. V-am plictisit? Va vorbeam de zei, de sefii care si-au meritat pozitiile o vreme. Doar ca acestia incep sa dispara ca dinozaurii, iar o noua specie isi face de ceva ani intrarea pe usa capitonata cu deziluzii. Sunt tabloido-impostoro-dinopresarii. Sunt ziaristii cu legitimatie de gazetar, dar fara talent, cei cu pile, dar fara productie, cei servili, dar niciodata veritabili conducatori, cei mediocri, dar cu fler la a ghici dorinta sefului cand vrea…orice, cei slabi, dar care impresioneaza plimband vorbe si hartii, cei care scriu de pe google, dar sustin ca au exclusivitati. Dinopresarii sunt simplu falsii zei care ne conduc. Sunt doar piticii din presa care s-au urcat unii pe umerii celorlalti si acum stau cu picioarele si cozile atarnand de pe fotoliile de sef. De la inaltimea aceastor scaune ei raman mici, din ce in ce mai mici, dar tot mai multi. Te privesc insa de acolo si dau ordine, uneori chiar zeilor de altadata. Fara nici un drept in afara umerilor celorlalti pitici care au ajutat la escaladarea pe pozitii cheie. Scarbit, privesc saptamanal la astfel de ascensiuni si inca ma mira. Ma intreb cand se va opri invazia. Probabil cand toata presa va fi lumea lor, iar o noua specie isi va scoate coltii dintr-o gaoace stravezie inca si va incepe sa muste din fotoliile din piele, sa roada scaunele de la radacina si-apoi sa-i devoreze pe taboido-impostoro-dinopresari. Si vad de pe acum noua invazie ce va avea loc in circa cinci-zece ani. Noua generatie de jurnalisti nu va mai dormita in spatele unor usi de lemn capitonate cu piele, ci va avea o singura poarta si aceea usa va fi virtuala.

NOTA: Orice asemanarea cu realitatea poate fi pur si simplu intamplatoare sau nu. Priviti in jurul vostru. Luati google in brate si cautati dupa scriitura toti sefii si sefuletii. Nu veti avea prea mult de cautat. Va promit. Va veti convinge repede ca presa este in agonie. Presa de altadata: cea care te facea sa razi, sa plangi, sa te revolti, sa suni gazetarii si sa le multumesti, sa te simti razbunat, sa stii ca ai pe cineva care sa te apere, sa vezi semi-zei, sa te minunezi, sa speri, sa…etc samd. Toata aceasta presa abia rasufla, in timp ce este plimbata dintr-un buzunar in altul de imbogatitii dupa ’89 si manipulata de dinopresari. Nu toti inca. Sunt si exceptii, dar prea putine. Eu astept pregatit noua invazie. De asta sunt deja plictisit.

Stiati ca…?

Buna treaba :)Stiati ca Evenimentul zilei a fost infiintat in 1970? Nici eu. Stie insa arhiva electronica a ziarului care-ti arata un singur articol si o data la orice cauti in perioada 2004-2005 si probabil alti ani: 1 ianuarie 1970.