Accidentul lui Basescu

Nu-i asa ca-i superb in Cismigiu?O amintire i-a intunecat privirea presedintelui Basescu si a tamponat masina din fata sa. Declicul de memorie s-a produs imediat dupa ce a trecut de Primaria Generala, la doi pasi de Parcul Cismigiu, loc in care ma aflam si eu. Am considerat insa ca florile, lacul, copacii, rasetele kinderilor cu surprize si cuplurile de indragostiti sunt mai importante decat o usoare tamponare pentru care soferul Traian Basescu a ramas fara trei puncte. Tot la pranz, Mircea Geoana a facut un accident minor in timp ce asculta la radio stirea despre evenimentul in care a fost implicat marinarul. Viata-i plina de umor. Numai ca n-avem noi timp sa observam.

Disparitia unui neurochirug

Sofia IonescuN-am auzit si nici n-am citit ceva despre Sofia Ionescu pana in sambata seara. Nu fost doar un medic cu oarece notorietate, ci prima femeie neurochirurg. Nu doar din Romania, ci din lume. Incredibil, nu? Ei bine, acest lucru incredibil a fost privit astfel la Falticeni, orasul ei natal. In rest, doar cateva ziare (Ziarul Financiar, Crai Nou si Timpul-Republica Moldova) si o singura televiziuni(TVR) s-au aplecat acestui „subiect”. Iar prima femeie neurochirug din lume s-a stins pe 21 martie, inainte cu putin timp de a implini 88 de ani, din care 47 petrecuti la munca. Si-a facut meseria aici si in lume, a salvat mii de vieti si a ramas aproape necunoscuta. Nu pot decat sa-i aduc un ultim omagiu prin acest post si sa-i cer iertarea pentru ignoranta care ne caracterizeaza. NOTA: Unica fotografie cu Sofia Ionescu poate fi vazuta doar in Ziarul Financiar, loc de unde mi-am permis sa o iau.