Nu suntem decat umbre, niste biete ganganii care se opun luminii. Orice am face…pare prea putin pentru supravietuitori. Trebuie sa privim cu atentie ce se intampla acum cu George Pruteanu. A fost socul mortii, a urmat nebunia evnimentului, ore de discutii la televiziuni si o liniste care apasa pierderea spre pamant mult mai repede. Cititi presa. Este undeva acolo, dar subtire ca o stire de mana a doua. S-au scris cateva articole totusi. Majoritatea gazetelor nu au anuntat ca inmormantarea are loc duminica la Cimitirul Bellu, iar si mai putine au scris ca sambata ne putem lua ramas bun de la o cunostiinta/amic/profesor pe care nu l-am intalnit(-o) niciodata. Loc in care trupul profesorului va fi depus la Muzeul Literaturii Romane. Ce s-a intamplat in cazul brichetei? Asta-i intrebarea si subiectul fierbinte al zilei. Pruteanu a ajuns ceva despre care trebuie sa scrii, dar deja nu mai este de actualitate. O umplutura pentru trafic. Cam asa este privit. Si sa nu uitam ca a fost un om mare. Va sugerez sa va scrieti singuri anunturile mortuare si sa le platiti in avans. Cei mai multi dintre noi nu vor avea onoarea de a muri cu public, ci ne vom stinge simplu ca niste umbre care se contopesc brusc cu pamantul. Va las cateva versuri de Adrian Paunescu si puse pe muzica de Nicu Alifantis. In plus: o poza pentru a nu uita nici o clipa ce suntem de fapt.
„E umbra aceasta pe care
O semeni in sufletul meu
Cu mila si trista mirare
Voi duce-o cu mine mereu.
Si-apoi intr-o zi oarecare
In care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o in vechi calendare
Duminica trupului meu (…)”.
Filed under: Cioburi din viata | Tagged: moartea, Pruteanu, umbre | 5 Comments »