Ideea mi-a venit de la articolul BBC. Cum vedem noi Romania intr-un mod frumos, chiar daca pare deseori imposibil? Am putea sa ne imaginam ca suntem de multi ani plecati de acasa, din tara noastra. Cum ne-am gandi si ce am simti? Pentru ca am avut experienta dorului de casa, am sa incerc eu apoi voi preda aceasta leapsa natiunii care ma citeste zilnic, doar cateva sute de persoane aici. “Romania este toamna pe care o iubesc, cu ulite prafuite si frunze dansand printre randunele, plozi zgaindu-se la gard cand vad o masina, tarani care-si freaca palmele la munca si de bucurie cand au o recolta bogata. Romania este tara baltilor in care ne-am scaldat de copii fara nicio frica de microbii ucisi acum cu diverse substante, mai ales in reclamele tv. Vad in trecut cooperativa-magazin-bar din satul bunicilor mei, cai mandri nechezand cand simt o iapa in calduri, vaci cu abur la gura, cosarci cu porumb, butoaie de vin, sticle de tuica, lapte aburind in galeata, mirosul nasterii in grajd, valea cu baruri discrete in pamant unde canta si beau doar greierii, capita de paie ce pare un deal urcat cu forta in caruta si mai vad zambetul oamenilor simpli, mult mai inteligenti decat majoritatea care scriu pe blog. Poate unii nici nu stiu sa citeasca, dar nu aici sta intelepciunea, cunostinta si viata de zi cu zi pana la urma. Sar de la ghiolul de groaza la care ma uitam cu jind pana sa prind curaj sa-l descopar in imensitatea lui de pe paraul Cernu si ajung la strazile oraselor la inceputul anilor 80, perioada in care casele dominau urbanul. Parca traiam intr-o poveste, in care jucariile erau mereu altele….Ma opresc cu gandul ca n-am spus nimic despre Romania, de fapt un fruct zemos de care nu te mai saturi. Ar putea fi o para sau o lubenita, ar putea fi o zmeura sau…ar putea fi o tara de care chiar daca vrei nu poti scapa”. Cam asa vad eu Romania la ora 00.34. Cine se incumeta? Am cateva nume in cap: Gramos, care a rescris romanul pe Calea Victoriei in imagini, Sutu, care a tras cateva imagini interesante prin tara, sau Hurdubaia, moldoveanca de-a mea, care a colindat si ea destul incat sa spuna “asa vad eu Romania”.
Filed under: Cioburi din viata
Nu rezist provocarii tale.Trebuie sa spun,insa,ca am un obicei(de cand m-am facut si eu scriitoare pe bloguri si de bloguri,ce grozava sunt!
).Scriu fara a ma gandi inainte ce vreau sa scriu,scriu cum imi vine pe moment si nu recitesc.Si pe mine m-a vrajit acel articol BBC,mai exact titlul:”Cand inchid ochii si ma gamdesc la Romania simt miros de mere si aud tropait de cai”.Poate pentru ca mi-am amintit de copilaria mea care a fost tare demult?Nu as putea sa raspund exact,eu n-am fost la tara in copilarie pentru ca nu am avut unde sa merg,doar in vizite scurte,rar.Cat imi doream sa am si eu bunici la tara sa merg in vacante.Poate ca am prins acele vremuri cand in orasul meu de provincie din Ardeal,lumea stia sa traiasca,sa se distreze,la iarba verde se iesea cu mic cu mare,mergeam la apa cu mocanita sau peste dealuri si prin padure pana la strandul din oraselul vecin.Mergeam in excursii cu totii duminicile de vara insorite,ne balaceam in apa si ne jucam cu copiii,parintii se jucau cu noi si radeau cu noi.Nu lipsea aparatul de fotografiat.Ce de flori erau in poienite,culegeam margarete si alte floricele,faceam coronite sau buchetele.dar cand intram in padure dupa ciuperci!Ce fericiti eram cand tata ne arata ce ciuperci sunt bune si erau atatea…si fragute culegeam si mure mai tarziu.S-a intamplat sa ne prinda ploaia si cerul parca se revarsa pe noi,iar tunetul si traznetul ne speriau pe noi,copiii,insa aveam pe mama si pe tata alaturi de noi si cand ajungeam in zone cu case,oamenii acelor case ne adaposteau.Ce vremuri am trait.Atunci am vazut si eu caii care trageau carutele,cand ii auzeam tropaind pe strada ieseam la geam sa-i privesc,ce mult imi placea acel sunet(si acum imi place ,chiar si mirosul de balegar).Porcii,gainile,pisicile si cainii erau prieteni cu noi,iar corcodusele si prunele nu prea apucau sa se coaca pentru ca le furam noi.Intotdeauna de la altii erau mai bune.Dar nu le furam intotdeauna,cerea voie sa culegem.Iar ciresul din fata blocului vecin era ciresul din care mancam toti copiii(de cativa ani nu mai traieste,a murit).De cativa ani buni,strada copilariei mele nu mai e ce-a fost,n-o mai cunosc,au aparut multi oameni noi,altii au plecat dincolo in lumea vesniciei,nu mai sunt ataea gradini ci case si masini.Nu mai merg oamenii in excursii la apa,nu mai este mocanita de ani buni,n-am fost nici eu in acele locuri minunate de foarte multi ani,am aflat ca si acolo totul e schimbat,au aparut casutele de vacanta,cabanutele…Poate ca voi merge intr-o zi sa vad ce-a mai ramas din copilaria mea!Atat pentru acum!Deja imi vine sa plang.
gabriela: macar cu atat sa ramanem… cu amintirile. in rest, avem destul beton pe strada, in casa si-n suflet.
Amintirile nu ni le poate fura nimeni.Dar noi am putea sa mai scapam de betoanele de pe strada ,din casa si din suflet.Trebuie doar sa gasim metoda potrivita.Tiberiu Lovin,ca jurnalist ai cea mai buna metoda si unealta.Trebuie sa ai colegi si prieteni jurnalisti care ganditi si simtiti la fel.si mai suntem si noi,cativa oameni,pisici,caini sau cai care va sprijinim dupa puterile noastre.Succes!