Umeda ca o domnisoara suprinsa de furtuna, toamna de altadata mi se cuibarea la piept privindu-ma cu ochii-frunze ingalbenite. In perioada copilariei eram indragostit de toamna, acel anotimp de cules via si nucile, in care reuseam sa ma ascund intr-o camera sau sub crengile despuiate ale unui pom si sa sa citesc, in timp ce cornul abundentei se revarsa dintr-un lighean sau nenumarate castroane. Aveam de ales intre nuci, prune, struguri, mere, pere si uneori un pahar de must. Acum pot sa le cumpar de la piata si sa astept sa-mi vina toamna in brate intr-o cutie de beton, asa cum stati si voi, cei mai multi dintre voi. Nu stie insa cum sa treaca de interfon sau sa sune la usa daca gaseste etajul. Aveti si voi amintiri din/cu toamna adevarata, cea din vremea copilariei, iar eu le-as dori aici pentru un tablou de anotimp. Dar va mai amintiti ceva?
Filed under: Cioburi din viata
Toamna cu razele inca timide printre frunzele tremurande ale copacilor si bunicii care trebaluiesc la stoarcerea strugurilor… gustul mustului si batutul nucilor
sunt lucruri care-ti intra in suflet pentru totdeauna… Sper ca toata lumea sa aiba o “tara cu bunici” ca sa inteleaga si sa simta ce vreau sa zic…
imi amintesc depresiile anului trecut, care sunt de fapt depresiile fiecarei toamne. si faptul ca mergeam cu tramvaiul 14 spre job cate 30 minute, pana la Cora Pantelimon, dupa care o luam agale pe stradutele obscure din 23 August, de parca n-as fi fost in Bucuresti [pe-atunci, lucram la fostul meu internet provider ca assistant manager]. si serile de joi (3 la numar) in care am mers in Salsa la batzaiala. si photo hunting-ul de la Casa Poporului pt examenul la Arta Foto. si cateva alte chestii ce mi-au facut zilele gri mai senine.
kozoo: eu am avut si mi-au ramas frunzele toamnei lipite in suflet ca intr-un clasor.
womanchild: numai depresii? nu ai si amintiri frumoase ..sa spun din perioada copilariei? ceva care sa-ti faca placere
, nu calatoria cu tramvaiul ca deja ma deprim.
touchy subject..pentru mine “toamna”, la fel ca restul anotimpurilor nu a insemnat altceva decat urmarirea atenta a alternantei umbrelor pe peretii coscoviti ai blocului de vis-a-vis. ah, sigur, pe langa asta vizite regulate in tineretului sa mai dau cu nasul de “Verdeatza”.. de fapt o scuza numai buna pentru a ma arunca in primul morman de frunze meticulos adunate de adp, rebu, ma rog ce mai era pe acolo si sa le imprastii pe intreaga alee cu entuziasmul nebun dat de cei 7 ani de acasa pe care varsta de 12 ani(:D) ti-l confera. si acum cand am mai crescut (putin) imi lipsesc sincer amintiri ca alea voastre, cu miros de nuci si gust de must. si va invidiez. si va citesc si mi le insusesc si sper ca si generatiile viitoare sa se mai poate bucura cu aceeasi intensitate de micile placeri ale vietii.
din copilarie?
) fiindca nu-mi place anotimpul, nu tin minte mai nimic; memoria mea are un dar: sa stearga balastul. am cateva, dar sunt mai dureroase. in general, toamna mi s-au intamplat cele mai nasoale chestii. 
frumos e doar gustul de gutui si dulceturi pregatite de bunica. in rest, noroi, ploaie, mers la scoala si luat bobarnace de la colegi.. yuk! imi vine sa plang.
Abia astept sa-si schimbe copacii culoarea; sa ma pot vedea umbland printre noiane de frunze cazute; sa le aud fosnetul in timp ce le strivesc sub picior; sa gust un pahar de must proaspat din via bunicii mele si sa simt din nou melanconia pe care o simteam cand eram copil. Cri, cri, cri, toamna gri, cat te-am asteptat sa vii